Civilizatia Gumelnita

Cultura Gumelniţa aparţine unui important complex cultural cunoscut sub numele de Gumelniţa-Kodjadermen-Karanovo VI, datat în mileniul V î.H. şi reprezentând prima mare unificare culturala între Balcanii de Sud (Dikili Tash, Sitagroi ...) şi Carpaţi. În interiorul acestui mare complex se manifestă particularitaţi locale. Acestea sunt adesea dificil de decelat şi de explicat dar sunt fară îndoială legate de elementele moştenite de la culturile anterioare, necropola de la Varna (Bulgaria) fiind exemplul cel mai elocvent.
Complexul cultural Gumelniţa-Kodjadermen-Karanovo VI s-a născut din evoluţia locală a culturilor Boian, Mariţa şi Karanovo V. Acest fenomen s-a petrecut rapid, putându-se vorbi de la inceput de o cultură cu caracter unic, cu aspecte regionale. Uniformizarea culturală va fi chiar mai evidenta în faza A2 a culturii Gumelniţa, în decursul căreia formele ceramice şi plastică vor fi practic identice în întreaga arie de răspândire.
Principalele aşezări sunt tell-urile (Karanovo, Hârşova, Orduşani...) a căror stratigrafie oferă o mare cantitate de informaţii asupra evoluţiei cronologice a acestei culturi şi asupra relaţiilor cu grupurile culturale vecine (Vinča, Cucuteni, Dimini, Sălcuţa). Necropola de la Varna este un sit de o mare importanţa pentru cunoaşterea acestei culturi, impresionantă bogăţie a mormintelor care au fost descoperite permiţând punerea în evidenţa a unei puternice organizări sociale bazate pe o riguroasă ierarhie.
Evoluţia culturii Gumelniţa-Kodjadermen-Karanovo VI se sfârşeşte progresiv odată cu sosirea la Dunăre a triburilor culturii Cernavodă I considerate de către numeroşi cercetători ca primi proto-europeni. Dacă evoluţia culturii Gumelniţa se termină brusc, în această zonă, ea continuă timp de cel puţin un secol în alte regiuni (Muntenia, Tracia, Balcani) cu faza Gumelniţa B.
Una dintre cele mai stralucite civilizaţii din ultima jumătate a mileniului V a.Chr. este (alături de complexul Ariusd - Cucuteni - Tripolie) cultura Gumelniţa.
În Romania, aria de răspândire a culturii Gumelniţa corespunde, în general, cu aceea a culturii Boian în Muntenia, dar ea s-a extins şi în Dobrogea, pe teritoriul ocupat înainte de cultura Hamangia, precum şi în sudul Basarabiei. Spre sud ocupă jumătatea orientală a Bulgariei, atât la nord cât şi la sud de Balcani (cunoscută fiind sub numele de Kodjadermen - Karanovo VI) ajungând pana la Marea Egee.
Formată în principal pe fondul culturii Boian, are cu siguranţa şi o componenta a culturii Mariţa (parţial contemporana cu Boian), din sud-estul Bulgariei, a cărei ceramică pictată cu grafit constituie una din trăsăturile caracteristice ceramicii gumelniţene.
Cu tot aspectul unitar al culturii, au putut fi definite câteva variante regionale: una nord-dunăreană, alta dobrogeană, cea de a treia sud-balcanică, la care se adaugă aspectul cultural Stoicani – Aldeni din nord-estul Munteniei si sud-estul Moldovei, care a trecut si la est de Prut, in zona situată imediat la nord de Dunăre.
Evoluând de-a lungul a două faze principale, A si B, subîmparţite la rândul lor în câte doua etape, A1 - A2 si B1 - B2, primele trei etape documentate si stratigrafic (ultima ridicând deocamdată numeroase semne de întrebare), cultura Gumelniţa are, ca de altfel toate culturile eneolitice, elementele ei specifice. Se remarcă, în aces sens, în primul rând, multitudinea de aşezări de tip tell, alături de care le aflăm pe acelea situate pe boturi de terase, ostroave, martori de eroziune etc., întărite sau nu cu sisteme artificiale de apărare/protejare şi constituite invariabil în preajma unor surse naturale de apă (izvoare, râuri, pârâuri, lacuri, mlaştini etc.) şi resurse naturale uşor exploatabile: ape, terenuri prielnice agriculturii, creşterii animalelor, vânătorii etc., acestea toate constituindu-se într-o anume categorie a relaţiilor omului cu mediul înconjurator.
Un alt element specific culturii este ceramica, in special neagră, dar si o alta, arsă la brun (rar, chiar la roşu-cărămiziu) ambele specii bine lustruite, având forme şi decoruri variate, acestea din urmă incizate, în relief şi barbotinate, precum si pictate cu grafit. Foarte răspândită în faza A (dar prezentă şi în faza B), pictarea cu grafit necesită o tehnologie destul de complicată şi o dublă coacere în cuptor, ultima până la 1.100ºC. Se pictează însă şi cu culoare albă şi chiar roşie, pe fondul vasului, dar întâlnim şi o categorie pictată tricrom, după arderea vasului în cuptor. Tot acum îsi fac apariţia primele vase de tip askos şi rhyton, ca urmare a legăturilor cu sudul egeo-anatolian. O altă caracteristică, proprie acestei culturi, ca şi culturii Salcuţa (destul de probabil, în mare parte variantă a culturii Gumelniţa), in tot neo-eneoliticul Romaniei, o constituie topoarele masive si lamele lungi de silex, ce depăşesc uneori 30 cm, lor adaugându-li-se şi vârfurile de săgeţi şi lănci tăiate în aceeaşi rocă. Ar mai fi de menţionat o mare varietate de unelte de os şi corn, printre ele remarcându-se săgeţile, vârfurile, piesele lamelare, cele pentru modelarea ceramicii, harpoanele, săpăligile, "brăzdarele", "bumerangurile" etc. Din os şi scoici s-au realizat şi numeroase podoabe.
Arama este la rândul ei folosită în mod curent atât pentru realizarea unor obiecte de podoabă (între care acele cu capul dublu răsucit spiralic – tip răspândit până departe în Asia de sud-est, în valea Indusului) cât şi pentru diverse tipuri de topoare masive, toate dovedind cunoştinţe destul de avansate ale meşterilor gumelniţeni în domeniul tehnologiei prelucrării aramei.
Incă din faza A2 apar si cele mai vechi obiecte de podoabă de aur în aşezari din zona Dunării inferioare, lucrate probabil în regiunile din sudul fluviului.
În sfârşit, plastica acestei culturi este extrem de bogată, variata şi specifică, şi deşi predominante sunt statuetele antropomorfe, cele zoomorfe sunt destul de frecvente.
Statuetele, în marea lor majoritate, sunt modelate în lut, dar au fost, de asemenea, tăiate în os şi, mai rar, în marmură. O bună parte a statuetelor antropomorfe de lut stau marturie a calitătilor modelatorilor, atât în ceea ce priveşte spiritul de observaţie (redarea anumitor fizionomii si atitudini), cât şi îndemânării execuţiei. Cele de os sunt de trei tipuri, două excesiv schematizate, cel de-al treilea încercand (în limitele permise de materia prima) să redea mai fidel silueta corpului omenesc, adăugându-i şi podoabe de aramă – coliere, brâuri, cercei. Numeroase sunt si vasele antropomorfe (unele adevărate opere de artă), cele zoomorfe sau antropo-zoomorfe, dar si diversele compoziţii fie strict antropomorfe, fie antropo-zoomorfe, legate toate, ca si statuetele, de diversele manifestari cultice ale populaţiei gumelniţene.
Reîntorcându-ne la aşezările culturii, deocamdată nu dispunem (pentru România, unde s-au cercetat exhaustiv doar mica asezare de la Teiu si satul Gumelniţa B1 de la Căscioarele – Ostrovel) de suficiente date referitoare la organizarea internă a spaţiului comunitar, dar alături de locuinţe propriu-zise, dispuse sau nu într-o anumită ordine, întâlnim locuinţe-atelier (de prelucrare a utilajului litic, a osului, cornului, obiectelor de podoabă, statuetelor etc.), dar de pildă şi o construcţie "abator" in cuprinsul aşezării de la Căscioarele – Ostrovel sau alta de tip "moară" în aşezarea de la Medgidia. Atât aceste locuinţe-atelier din aşezări, ca şi "atelierele" descoperite în afara lor stau marturie existenţei unor meşteşuguri şi meşteşugari specializaţi ce vor fi lucrat, în egală măsură, pentru grupul uman din care făceau parte, cât şi pentru schimburile intertribale. Ne putem gândi chiar şi la aşezări cu un anume specific economic, dependent şi de mediul ambiant pe care-l exploatau în egală măsură pentru necesităţile comunităţii şi pentru trocul cu alte bunuri necesare ce nu le vor fi fost la îndemână.
Nu lipsesc din cuprinsul anumitor aşezări nici locurile special amenajate pentru cult care, potrivit modelelor de "sanctuare" descoperite, ne dau imaginea amplorii unor astfel de construcţii şi a rolului jucat de ele în viaţa comunităţilor respective.
Locuirea Gumelniţa este structurată pe 4 nivele:
- nivel Gumelniţa A2 a (3,00 m) reprezintă "faza Gumelniţa A2 în plină desfăşurare": piese de cupru, pandantiv de aur antropomorf;
- nivel Gumelniţa A2 b (1,50/1,70 m)
- nivel Gumelniţa A2 c (0,70/1,00 m) constituie "sfârşitul fazei Gumelniţa A2 şi eventual trecerea spre Gumelniţa B"; în strat s-au descoperit mai multe figurine antropomorfe: perechea de "indragostiţi", statueta "tesaliana";
- nivel Gumelniţa B1 (3765 ±70 b.c.): figurine de os.
În toate cele patru nivele s-au descoperit locuinţe de suprafată cu inventar bogat. Podeaua era realizată din pământ bătătorit acoperit cu lut şi "pereţii din pari destul de groşi legaţi intre ei prin împletitură de nuiele şi cu mult lut în care erau amestecate paie si pleavă.". Locuirea post-gumelniţeana este reprezentată de fragmente ceramice Cernavodă I peste ultimul nivel Gumelniţa B (pana la - 0,60/0,70m), fară să constituie un nivel propriu-zis de locuire.
Nu departe de tell-ul Gumelniţa, pe terasa de vis-a-vis de acesta, la sfârşitul anilor ’50, au fost descoperite accidental cateva morminte de înhumaţie aparţinand culturii Gumelniţa, cu ocazia realizarii de către localnici a unor gropi pentru scoaterea lutului din rapa terasei. Datorită acestor descoperiri, în anii ’60 s-a realizat o săpătură sistematică, cu scopul de a confirma existenţa unei necropole pe aceasta terasă. Ulterior, în anii ’70, în incinta fostului I.S.C.I.P. Ulmeni, aflat pe aceeasi terasa (150m nord-vest de soşeaua Olteniţa-Călăraşi), cu prilejul unor lucrări de amenajare, au fost identificate alte morminte aparţinand aceleiaşi culturi. Pe baza acestor descoperiri s-a presupus că terasa de vis-a-vis de tell  a fost folosită de locuitorii asezării eneolitice (măgura Calomfirescu) drept necropola. Cercetarile au fost realizate de Silvia Marinescu-Bilcu, Ersilia Tudor Iorgulescu, Barbu Ionescu, Done Serbanescu.
Situl eponim este tell-ul de la Gumelniţa (România), situat în Muntenia în apropierea malului stâng al Dunarii. Reprezintă începutul chalcoliticului în România (de asemenea, denumit eneolitic), luând naştere la începutul mileniului V î.H. Este împărţita în două faze (A si B), având o durată estimată la aproape un mileniu. Are o arie de răspândire vastă, de la litoralul Mării Negre în est, pâna în centrul Bulgariei în vest, din Delta Dunării în nord, pâna în Tracia grecească în sud. Cel mai adesea, asezările sunt de tip "tell", uneori înconjurate de şanţuri de apărare.
Materialele caracteristice sunt: ceramica, osul sau cornul, cuprul si chiar aurul. Ceramica are forme foarte variate, este decorată cu incizii, ornamente plastice, barbotinate sau pictate, mai ales cu grafit. Utilajul din os sau corn este abundent. Cuprul, ciocănit sau turnat, este în mod curent utilizat pentru podoabe dar chiar şi pentru unelte mici sau topoare. Apar obiectele realizate din aur. Arta plastică foarte dezvoltată este reprezentată de numeroase figurine de animale şi mai ales de o abundentă producţie de statuete antropomorfe, majoritatea feminine, sau de reprezentările umane având adesea urechile perforate.
Un alt aspect al spiritualităţii populaţiilor gumelniţene se desluşeşte din atitudinea lor faţa de cei decedaţi. În cazul culturii în discuţie, defuncţii au fost grupaţi în locuri special amenajate pentru ei (în afara aşezărilor), cunoscute fiind câteva necropole din vasta arie gumelniţeana, dar se cunosc şi excepţii de la această regulă. Apar exprimate foarte net diferenţierile sociale în necropole, cum este cea foarte bogată de la Varna (Bulgaria). Ritul, ritualul şi aspectul fizic al acestei populaţii sunt asemănătoare cu cele din ultima fază a culturii Boian (firesc, dat fiind aportul acesteia la geneza culturii Gumelniţa): înhumare în poziţie chircită, de la moderată la foarte accentuată, de regulă pe partea stângă, ofrande prezente dar, în general, sărace. Caracteristicile fizice corespund fondului mediteranoid cu cele patru variante fenotipice cunoscute. Dar detaliile ritualului (poziţia braţelor, diversele categorii de ofrande si amploarea lor în mormânt, folosirea sau nu a ocrului, gradul de chircire în cazul acestei poziţii, forma gropii etc.) nu par a fi fost supuse unor canoane riguroase, abia putându-se desprinde oarecare generalizări.
Dar înmormântări, ca şi piese scheletice (umane) disparate s-au descoperit în mai toate aşezările gumelniţene. Sunt de menţionat, în primul rând, mormintele de copii de sub şi dintre locuinţe, la unele schelete putându-se constata diverse malformaţii ce au condus la formularea ipotezei unor posibile sacrificii rituale. Tot în legătură cu anumite credinţe (un cult al craniului) stau şi depunerile de cranii umane (în general, secţionate intenţionat) sub sau în preajma vetrelor. Cât priveşte piesele scheletice mai sus menţionate şi interpretate de unii ca provenind de la morminte vechi deranjate, Alexandra Bolomey considera ca frecvenţa lor este mai mare decât s-a apreciat şi că de fapt provin de la contemporani ai perioadei de locuire, fie rămaşi fară morminte (din raţiuni care ne scapă), fie neînhumaţi, omorâţi şi ciopârţiţi în cadrul unor ritualuri şi ceremonii magice.
Staţiunea eponimă a acestei excepţionale culturi a fost menţionată pentru prima dată de creatorul şcolii arheologice româneşti, Vasile Parvan, încă din anul 1922. Însă abia cu începere din anul 1924 Vladimir Dumitrescu va pune la dispoziţia preistoricienilor din lumea întreagă prima colecţie de materiale specifice (ceramică, plastică, utilaj litic şi de os etc.) adunată din chiar aşezarea eponima aflată pe "le massif de Gumelnita qui domine de plus de 20 m la plaine du Danube", aşezare ce va fi cercetată sistematic cu începere din anul 1925.
 
Plastica antropomorfă şi zoomorfă gumelniţeană
Tipologie
       Unul dintre cele mai spectaculoase şi interesante aspecte ale civilizaţiei gumelniţene este reprezentat de extraordinara bogăţie a reprezentărilor antropo şi zoomorfe. Unele dintre ele, realizări de excepţie ale meşterilor gumelniţeni, reprezintă adevărate capodopere ale artei preistorice. Plastica antropomorfă gumelniţeană are o serie de caracteristici care o deosebesc de plastica celorlalte civilizaţii neo-eneolitice. Există în primul rând o mare diversitate tipologică reflectată în morfologia statuetelor, tehnica modelării, poziţia braţelor, redarea sexului, modul de decorare. Realizările plastice gumelniţene sunt foarte variate, de la piese realiste, de o excelentă factură artistică, până la piese extrem de schematizate în care figura umană este greu de recunoscut. Una dintre caracteristicile statuetelor antropomorfe gumelniţene este expresivitatea lor, alcătuind ceea ce am putea numi o civilizaţie a gestului, a atitudinii. Poziţia braţelor (pe pântece, întinse lateral, în poziţia “gânditorului”), figurarea gurii (întredeschise sau deschise), modelarea unor cocoaşe, reprezentarea statuetelor aşezate, toate acestea fac ca în plastica gumelniţeană să întâlnim o serie de personaje modelate în diverse atitudini.
Material
      O altă caracteristică care particularizează plastica gumelniţeană este diversitatea materialului în care a fost transpusă. Majoritatea pieselor sunt modelate din lut, fapt obişnuit pentru toate civilizaţiile neo-eneolitice. În schimb figurinele de os reprezintă o trăsătură originală a civilizaţiei gumelniţene şi, chiar dacă piese de os se întâlnesc şi în alte culturi (ex. Cucuteni), ele sunt departe de numărul şi diversitatea tipologică a celor gumelniţene.
Originalitatea plasticii gumelniţene este demonstrată şi de existenţa unor reprezentări mai deosebite cum sunt statuetele cu cap mobil (tesaliene) statuetele cu vas pe cap sau combinaţii plastice extrem de spectaculoase aşa cum este spre exemplu “vasul cu îndrăgostiţi”, descoperit la Sultana care pare a ilustra o adevărată temă mitică.
Vase
          Prin diversitatea lor, prin factura artistică deosebită a unor piese, vasele antropomorfe gumelniţene reprezintă un alt aspect extrem de spectaculos al acestei civilizaţii. Vasele antropomorfe modelate în forma corpului uman, capacele prosopomorfe, vasele cu atribute antropomorfe depăşesc prin număr şi calitate artistică realizările celorlalte civilizaţii eneolitice.
       Deşi mai puţin studiată plastica zoomorfă gumelniţeană se remarcă prin aceeaşi diversitate tipologică. Cu toate că majoritatea reprezentărilor sunt extrem de schematizate, anumite piese sunt modelate într-o manieră extrem de realistă.
     Cultura Gumelniţa, integrată în epoca neo-eneolitică, aparţine unei lumii deosebit de complexe, cu o vastă întindere geografică şi cu o durată de peste trei milenii. Este greu de crezut că această lume, aceste civilizaţii, nu au avut o viaţă spirituală, chiar dacă dovezile în acest sens nu sunt clare. În aceste condiţii plastica antropomorfă şi zoomorfă sunt probabil materializări ale acestei vieţi spirituale, ale unei religii am putea spune, înţeleasă aici în sensul larg al cuvântului, ca un sistem de credinţe şi mituri prea puţin cunoscut.
           Analiza descoperirilor scoase la lumină de cercetările arheologice au relevat câteva caracteristici ale plastici gumelniţene, apte să orienteze investigarea vieţii spirituale pe câteva direcţii principale.
        Astfel, este clară predominare unui personaj feminin, 34% din totalul reprezentărilor antropomorfe. Acesta poate reprezenta o divinitate, termenul având o semnificaţie generală, de manifestare a sacrului, fără a putea preciza în acest stadiu al cercetărilor care este natura şi statutul acestei divinităţi. Reprezentările masculine sunt foarte puţine, în jur de 1%, iar un procent de circa 10% este constituit din reprezentările asexuate, deci fără nici un indiciu (sâni, triunghi sexual) care să indice sexul statuetei.








web counter
web counter